Suntem noi o binecuvantare? Sunt eu o binecuvantare? Am fost si suntem o binecuvantare ca mai apoi sa fim si noi pentru ceilalti. E ca la pay it forward. De ce ramanem de multe ori egoisti cu ce avem, cu ce invatam, cu ce primim si uitam sa dam mai departe? As vrea sa pot sa-i ating pe cei cu care ma intalnesc cu o vorba buna, cu un gest frumos, cu o imbratisare calda sau cu o privire prietenoasa. Dar de atat de multe ori ma gandesc la binele meu, la comoditatea mea si raman rece, in loc sa ma incalzesc din ce in ce mai mult, pana sa ard de dragoste pentru cei din jurul meu. Zilele astea am tot citit capitolul dragostei, despre ce e dragostea.
Dragostea e rabdatoare - de cate ori ne agitam si pretindem ca totul sa se intample ca la cuptorul cu microunde, sau mai repede?
Dragostea e plina de bunatate - cum reactionam cand cineva ne jigneste, ne calca in metrou, ne imbranceste? [si asta e un exemplu unde putem sa aratam minima bunatate]
Dragostea nu e invidioasa - de ce ne uitam la ce are X si uitam sa fim recunoscatori pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu?
Dragostea nu se lauda - tot ce avem e pentru ca am primit. De ce ne laudam cu ceva pentru care nu avem niciun merit?
Dragostea nu este mandra - de ce ii privim pe oamenii de langa noi, cei pe care ii iubeste Dumnezeu la fel, cu superioritate?
Dragostea nu se comporta indecent - ii respectam noi pe cei jurul nostru?
Dragostea nu-si urmareste propriile interese - ne gandim noi la nevoile celor din jurul nostru? fii sigur, sunt destule!
Dragostea nu se supara - oh, nu mai comentez nimic
Dragostea nu se gandeste la rau - adica se gandeste la bine. Dorim si actionam pentru binele celui de langa noi?
Dragostea nu se bucura de nedreptate, ci isi gaseste placerea in adevar - Facem asta chiar daca inseamna sa nu ne fie noua bine?
Dragostea suporta totul
Dragostea crede totul
Dragostea nadajduieste totul
Dragostea sufera totul
Dragostea nu se sfarseste niciodata!

Dumnezeu este Dragoste. Si doar prin El putem avea acea dragoste ilogica, care ne depaseste din orice punct de vedere. 

cuvintele...

Saptamana asta am ascultat foarte, foarte mult o melodie faina despre cuvinte, despre importanta lor. De multe ori vorbesc, si nu realizez ceea ce spun, imi exprim gandurile pur si simplu. Uit ca pot sa daram pe cei de langa mine prin ele, uit ca daca nu le folosesc la timpul potrivit ratez ocazia de a-i incuraja pe ceilalti. Si astazi am gasit un pasaj pe subiectul asta in cartea "Toti sunt normali pana ajungi sa-i cunosti" a lui John Ortberg: "De multe ori cuvintele sunt singurul colac de salvare pe care-l putem oferi. Fiecare cuvant pe care-l rostim are puterea fie de a-i inviora pe cei carora le este adresat, fie de a le distruge cate putin spiritul si vitalitatea. Noi avem capacitatea de a oferi acceptare, dragoste si speranta; dar avem in aceeasi masura capacitatea de a judeca, de a condamna si de a rani". Intr-un post anterior aveam un citat tot in legatura cu folosirea cuvintelor: "Cu fiecare cuvant si actiune, intarim relatiile cu cei din jur, ori le slabim. Actiunile si cuvintele tale intaresc legaturi sau le slabesc?". E de acum 2 ani si un pic. Se pare ca mi-e greu sa invat lectia cuvintelor... 
Melodia e Words a lui Hawk Nelson: http://www.youtube.com/watch?v=anVweXDcxhA